Din cele mai vechi timpuri, pădurea a inspirat alegerea şi aducerea pe lângă casa de locuit a acelui „colţ al naturii” care a impresionat. Locuitorii satelor au învăţat să facă anumite îmbinări între componentele naturii şi interesele lor, creându-şi astfel propriile peisaje. Acest fenomen a luat amploare iar, mai apoi, odată cu urbanizarea acest obicei a ajuns și la oraș.

Grădinile urbane au fost întotdeauna considerate instrumente de incluziune socială. Reglementarea grădinilor urbane facilitează și recompensează prezența și participarea persoanelor cu dificultăți sociale, cum ar fi șomerii și cei cu dizabilități fizice și/sau psihice, la activitățile care se desfășoară într-o grădină urbană. Aceasta aduce la lumină o altă utilizare semnificativă a grădinilor urbane: aceea de a fi un instrument util atât pentru sănătatea oamenilor cât și un mod de a aduce comunitatea să lucreze împreună, să își înțeleagă mai bine nevoile comunitare.

De la grădinăritul ca hobby la o mișcare globală, creșterea grădinăritului urban înseamnă să cultivăm în cele mai diverse locuri din orașe flori, arbuști și legume; de la zonele urbane pustii la acoperișuri, pereți și acostamente. Cu fiecare nouă parcelă de teren cultivată, un strop de natură este redată orașului.

🌻 Vineri 24 Iunie vă așteptăm să facem inaugurarea Grădinii utilitare și totodată să dăm startul proiectului Grădinile comunității
🌞Dimineață, la ora 10:00 🕙 vom avea activități cu copiii, iar seara, la ora 17:30 🕠 cu toate celelalte categorii de vârstă.
🎸Vom încheia seara cu un concert live, iar apoi vom sta la o șuetă în jurul🔥
💝Participarea se face în urma înscrierii online prin linkul de mai jos, înscriere în baza căreia veți primi un giftbag cu cadouri eco-friendly din partea noastră și a sponsorilor 👇👇👇
http://to.goromania.info/rsvp-gradina
Totodată, cei care se înscriu pentru ora 9:00 respectiv 17:00 pot veni cu microbuzul pus la dispoziție de Ape fără Plastic ce pleacă din parcarea Lidl 📍 Nicolae Romanescu nr 39. Microbuzul are de asemenea locuri limitate, încă un motiv în plus pentru a vă înscrie.
🎍Grădina este pe strada Vânători de munte. Aici se poate ajunge și luând autobuzul 5B până la stația ANL Potelu de unde mai ai doar 8 minute de mers în pas fandat până la grădină🚶
🌦️Dacă vremea ține mai mult cu plantele decât cu noi și se anunță ploi, vă vom comunica noul plan in timp util.
ℹ️ Mai multe informații găsiți aici http://to.goromania.info/sanziene și aici http://to.goromania.info/viitor
🟢Detalii și noutăți pe pagina noastră de Facebook
https://fb.com/goromania.info
Dimineață. învățăm și ne jucăm!
Ce învățăm?
✅ despre plante
✅ despre reciclare
✅ despre schimbările climatice
✅ Povestiri despre plante, insecte, vertebrate și nevertebrate
🇬🇧 Activități în limba engleză alături de EduCat English Class Language Center
Cum ne distrăm?
✅ Vânătoare de comori
✅ Arts and Crafts
✅ Concurăm în împărtășirea cunoștințelor despre grădinărit
✅ Muzică, cântece și dans
🎁 Premii

🙋‍♂️🙋‍♀️🙋 Dacă vrei să participi ca voluntar avem multe surprize și activități dedicate voluntarilor noștri. Te poți înscrie ca voluntar aici 👉 https://forms.office.com/r/LH0xjiPAgP

Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program finanțat de Lidl Romania, coordonat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Vȃlcea
#educatie #mediu #FundatiaComunitaraValcea #FondCraiova #Craiova #GradinileComunitatii #FestivalulSanzienelor