De unde vine numele asociației? De ce „Go Romania”?
Am crezut întotdeauna ca cea mai puternică valență a omului este cooperarea. Omul este o ființă socială, care a evoluat pentru că a reușit să comunice și să lucreze împreună. Cred că avansul tehnologic, astăzi, în loc sa ne ajute sa colaboram si sa cooperam mai mult si mai bine, a ajuns sa ne creeze mai mult o iluzie a colaborării si cooperării. Vrem să ieșim din zona aceasta de iluzie a confortului, sa împingem cum putem si cum știm mai bine, prin inițiative, oameni si idei tinerești nivelul de trai către unul sustenabil, rezilient. Ne bazăm mai ales pe ajutorul tinerilor, așa ca voi, si chiar daca unii dintre noi au depășit vârstă „legala” a tinereții, vrem sa fim alături de tineri, sa lucram împreună.
Go Romania este un indemn la acțiune, e ca si cum ti-ai încuraja echipa favorita sa lucreze împreună, atât in relațiile cu cei din jur cat si in interiorul „echipei”.
Ce satisfactii ai in urma acțiunilor pe care le desfășurați?
Of, când vorbim de satisfacții este totul atât de relativ. As vrea sa depășim stadiul de satisfacție sufleteasca in mediul ONG, in al 3-lea sector, cum mai este numit (după public si privat). As vrea ca oamenii sa înțeleagă ca liantul dintre mediul privat si cel public sunt ONG-urile si ca NU suntem toți „soroșiși” sau mai știu eu cum. Atunci as avea o satisfacție. Si daca as vedea mai mulți oameni implicați. In Craiova avem o problema cu implicarea.
Ce proiecte aveți acum în desfășurare?
Sunt câteva proiecte, unele începute si care se afla doar in stadiul de cercetare, de studiu, altele sunt in curs de implementare.
Un proiect drag nouă si in care avem mari speranțe, este proiectul desfășurat in colaborare cu Consorzio ONG Piemontesi (Italia) si Universitatea din Craiova ca sub-acțiune in cadrul proiectului internațional Mindchangers – Regions and youth for Planet and People. Acesta se numește „Youth are shaping the futurehtt” și se adresează locuitorilor județului Dolj dar mai ales tinerilor intre 16 si 35 de ani, de aici si denumirea „Tineri (care) modelează viitorul”. Ne dorim sa atragem in jurul inițiativei tineri care vor sa descopere ce înseamnă cu adevărat criza climatica si tranziția justă, să învețe despre obiectivele de dezvoltare durabilă si cum putem contribui la reziliență. Avem si un grup „Youth are shaping the future” pe acea rețea de socializare foarte cunoscuta si in care lumea se place si displace de la distanță.
In timpul EU Green Week (30 mai-5 iunie) vom avea in Craiova, alături de cei 14 tineri selectați pentru workshopul de 7 zile, si 7 participanți internaționali. Acești 21 de tineri vor conlucra si vor împărtăși din experiențele lor pentru a găsi soluții de reziliență la criza climatică. Toți acești tineri vor participa, la finalul proiectului, la o întâlnire internațională Mindchangers Youth Meeting, in Italia, la Torino, ce va reuni tinerii din cele 6 regiuni ale UE care au fost implicați în proiectele din cadrul Mindchangers (Piemonte-IT, Baden-Württemberg-DE, Fédération Wallonie-Bruxelles-BE, Auvergne-Rhône-Alpes-FR, La Rioja-ES, Dolj-RO). În timpul întâlnirilor, aceștia vor împărtăși din experiența acumulata in domeniul dezvoltării durabile, migrației și schimbărilor climatice și vor genera sugestii și recomandări pentru factorii de decizie la nivel regional și național.
Suntem implicați in multe proiecte internaționale si susținem tinerii sa se implice in proiecte din toată Europa atât prin Corpul European de Solidaritate cât și prin alte programe europene. Acum câteva luni s-au reîntors din Croația, după un stagiu de voluntariat de 2 luni, Irina și Damian, 2 tineri minunați cu multe povești la fel de minunate ca si ei. Proiectul se numește Green Fingers si a fost la Zagreb. Vom mai colabora cu organizația gazdă, OAZA, în calitate de organizație suport si in anul următor, avem o relație foarte strânsă de colaborare si prietenie atât cu OAZA cat si cu alte organizații din Zagreb și din Croația.
Irina ne povestește despre experiența ei la Zagreb:
„Fiind specializată în psihologie clinică am ales proiectul pentru că îmi doream să lucrez cu copiii. Cu un an mai devreme am început să îmi dezvolt un hobby din a face rost de diferite plante și de a avea grijă de ele și ambele s-au legat cumva cu tema proiectului. Dar mai mult decât atât, simțeam nevoia unei experiențe care să-mi demonstreze că am căpătat niște competențe care ar putea fi utile atât indivizilor cât și grupurilor, în afara bulei mele. Green Fingers m-a ajutat să înțeleg cât de adaptabilă și plină de resurse sunt cu adevărat. De asemenea, m-a făcut să mă împrietenesc cu niște oameni minunați. Toți atât de unici și interesanți. Am călătorit împreună, am mâncat împreună, am împărtășit frământări personale unul altuia, au devenit oamenii mei. Ultima săptămâna a fost grea pentru mine la Zagreb pentru că a fost plină de despărțiri și am simțit că timpul a trecut prea repede.
După ce în lunile dinaintea proiectului mă luptasem cu situația pandemică, ca majoritatea oamenilor, m-am simțit speriată și pierdută. Aceste două luni la Zagreb m-au făcut să evoluez mult mai mult decât aș fi putut face de una singură într-un an.”
Ce putem face pentru ca planeta noastră să fie un loc mai frumos? Cu ce ar trebui sa începem?
Planeta noastră este, pana acum, cea mai frumoasă si singura unde putem locui. Cred ca un început bun ar fi sa conștientizăm asta #ThereIsNoPlanetB
Problema nu este a planetei sau cu planeta, ci cu omul, biodiversitatea si tot ecosistemul necesar supraviețuirii omului. Mediul devine din ce in ce mai precar, daca nu luam măsuri ne îndreptăm spre pieire, vom fi dinozaurii pe care ființele viitorului le vor descoperi in straturile carbonifere. Si asta trebuie sa conștientizăm sau sa ii facem pe cei care consuma resurse ca si cum ar fi infinite sa conștientizeze.
Pentru o planeta frumoasa avem nevoie sa ne înțelegem mai bine, atât intre noi, ca oameni cat si cu celelalte viețuitoare, sa coboram de pe „piedestalul” de ființa superioara si sa ne comportam responsabil. Deocamdată, pe planeta aceasta, avem doar “rangul” suprem de ființă iresponsabila.
Ce înseamnă pentru tine solidaritatea? Cum o definești?
Daca vrem sa înțelegem ce înseamnă solidaritatea trebuie sa înțelegem în primul rând ce înseamnă: implicare, drepturi, empatie, incluziune. Poate că solidaritatea se rezumă la dorința de a îl înțelege pe celălalt și de a te implica alături de alții în acoperirea unor nevoi, mai mult sau mai puțin stringente, de a fi alături de cineva într-un demers comun, de a îi înțelege suferința până la cel mai „microscopic” detaliu, totodată păstrând o perspectivă globală asupra situației. Poți fi solidar unei cauze in multe feluri. Este o părere personala asupra solidarității, definiția „oficială” o găsiți pe scurt in DEX. Sunt convins că există și publicații științifice.
Care este diferența dintre ajutor și solidaritate? Doi termeni aparent cu legătură, dar atât de diferiți.
Ajutorul este ceva cu efect temporar. Poate fi ca si atunci când trimiți bani in Africa pentru ca cineva sa cumpere de mâncare pentru niște copiii pe care îi vezi în poze. Solidaritate este atunci când te implici pentru ca acelor copii sa le fie respectat dreptul la viață si faci tot ce poți tu pentru a schimba lucrurile în bine, pentru ca acei copii să aibă acces la educație sau la apa de băut si hrană. Am dat ca exemplu Africa pentru ca aici fondurile din donații si ajutoare au avut, mai ales când occidentul arunca pachete din avion, un efect de adâncire a sărăciei si de sporire a puterii bandelor armate. Căutați publicațiile Dambisei Moyo, sigur veți vedea lucrurile altfel după ce citiți cartea „Dead Aid”. Sunt mulți și la noi care donează pentru cauze despre care nu știu mai nimic când ar putea sa se implice in campanii locale. Trebuie să ne informăm din surse sigure si sa nu ne lăsăm manipulați de știri false și propagandă.
Solidaritatea este totodată un ajutor reciproc, ceva ce ti se întoarce ca o experiență, ca o prietenie, trebuie ca si cei cu care ești solidar sa se implice alături de tine, este un lucru in echipă.
Ce planuri de viitor aveți la Go Romania?
Sunt multe de făcut și vreau să cred ca nu există om care să nu găsească ceva de făcut in activitățile noastre. De la PR la scris proiecte, de la scos PET-uri din Jiu la grădinărit. Avem chiar și un joc pe teme de sustenabilitate pe care am început să îl dezvoltăm în cadrul unui hackathon și pe care nu l-am finalizat. Îi așteptăm pe toți cei interesați să se implice în activitățile noastre sa ne scrie pe rețelele de socializare sau prin intermediul formularului de pe situl https://goromania.info
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.